Încă prin anii şaptezeci ai secolului trecut în Nomenclatorul localităţilor din republica noastră figurau două aşezări cu acelaşi toponim – Mănoileşti. După ce însă satul respectiv de pe r. Botna s-a contopit cu localitatea Văsieni, r. Ialoveni au rămas numai Mănoileştii aşezaţi pe un povîrniş din preajma Unghenilor.

În tălmăcirea toponimică Mănoileşti înseamnă „Siliştea lui Manole”. Unii cercetatori au confundat acest cuib uman cu satul Manole din ţinutul Suceava, menţionat într-un document de pe timpurile domniei lui Ştefan Cel Mare, în anul 1493.

ESM notează că Mănoileştii din r. Ungheni au fost „menţionaţi documentar în anul 1644”.

Probabil aşa şi este, deşi pe acest meleag podgorean pulsul vieţii umane zvîcnea de mai demult. Despre aceasta vorbesc convingător săpăturile arheologice.

„În urma cercetărilor arheologice s-a ajuns la concluzia că primele două localităţi au luat aici fiinţă prin anii 1300 î.Hr.”, concide savantul Ion Hîncu. Pe locurile acestora au fost colectate diferite obiecte casnice, mai ales vase de argilă din perioada tîrzie a epocii bronzului(sec. XIII-XII î.Hr.).

Un alt sat s-a format în jurul anilor 300 î.Hr., fiind populat de oameni sedentari , care cultivau pămîntul, creşteau animale, îşi durau case spaţioase din lemn şi lut, întreţineau relaţii comerciale cu negustorii din oraşele greceşti de la Dunărea de jos şi Nordul Mării Negre. Satul a fost incendiat, după toate probabilităţile în urma invaziei triburilor germane ale bastarnilor în jurul anilor 200 î.Hr.

După transformarea Daciei în provincie a imperiului roman, aici a fost întemeiată o altă aşezare. Satul a fost devastat şi incendiat în anul 376 în urma invaziei hunilor. Pe vatra lui au fost colectate diferite obiecte casnice, mai ales vase din argilă din perioada romană(sec.II-IV).

Încă o încercare de a se stabili cu traiul aici a fost făcută după întemeerea ţării Moldovei, cînd s-au format trei sate diferite, dar şi acestea curînd au căzut pradă focului mistuitor, pe vetrele lor fiind atestate urme de arsură, diferite obiecte, fragmente de vase de argilă din sec.XV-XVII (Ion Hîncu, Vetre strămoşeşti din RM. Chişinău 2003, pag.479).

Deci, actualul sat a moştenit un trecut înfiorător de zbuciumat şi tragic. Cum prindea niţel la puteri, populaţia de aici era lovită necruţător de hoardele de cotropitori, de cumplite secete şi epidemii.

Mică rămase seliştea şi la începutul sec. XX Zamfir Arbore în Dicţionarul Geografic al Basarabiei (Bucureşti 1904), ne informează:

„Mănoileşti, sătuc din Judeţul Bălţi, aşezat în capul văiii Roşca, spre sud de satul Vulpeşti, face parte din voloştea Ungheni. Are 34 case, cu o populaţie de 290 suflete. Ţăranii posedă pămînt şi împroprietărire 314 desetine. Proprietarul Tufescu are 355 des. Împrejurul satului sînt vii.

După ce se stinse pălălăiala primului război mondial şi încetaseră rebeliunile bolşevice, fiind împroprietăriţi cu pămînt, codrenii din Mănoileşti îşi luară avînt, creştea populaţia şi averea satului. Dar se abătu o altă nenorocire mai cretină, mai devastatoare. Vîrtejurile războiului din 1941-1945 au mistuit în acest ţinut tihnit ţinut de codru aproape toată populaţia masculină în floarea vîrstei.

Au adus cumplită spaimă şi mari dureri sufleteşti şi deportările masive staliniste, din sătuc au fost ridicaţi şi du şi în vagoane zăvorîte în reg. Tomsc şi Tiumeni mai multe familii.

Mai apoi satul Mănoileşti a fost transformat în gospodărie de stat unde se afla sediul sovhozului „Ungheni” specializat în creşterea oilor de prăsilă şi îngrăşarea porcilor. Ţăranii pe sectoarele de lîngă casă îngrijeau cu dragoste viile şi livezile personale.

În prezent comuna Mănoileşti este o unitate administrativ–teritorială în componenţa căreia întră patru sate: Mănoileşti, Vulpeşti, Rezina, Novaia-Nicolaevca. Este situat în estul or. Ungheni la distanţa de 9 km de centrul raional.

Suprafaţa teritoriului administrativ este de 3726 ha. Localitatea de reşedinţă este s. Vulpeşti. Satul Rezina este amplasat la o distanţă de 4 km faţă de localitatea de reşedinţă, s. Novaia-Nicolaevca la o distanţă de 7 km, s. Mănoileşti 1 km.

Numărul locuitorilor din comună este de 3592 dintre care 1747 bărbaţi şi 1845 femei.

Majoritatea cetăţenilor din s. Mănoileşti, Vulpeşti şi Rezina sînt moldoveni, în s. Novaia-Nicolaevca majoritatea sînt ucraineni.

Pe teritoriul primăriei Mănoileşti activează următoarele instituţii social-culturale:

• Gimnaziul Mănoileşti capacitatea căreia este de 624 locuri. În prezent reorganizat în şcoală de circumscripţie unde învaţă 274 elevi, activează 28 cadre didactice, 20 lucrători tehnici
• Gimnaziul Rezina cu capacitatea de 140 locuri, a fost reorganizat în şcoală primară grădiniţă în prezent sînt încadraţi 50 copii. Cadre didactice 5, lucrători tehnici 9.
• Grădiniţa de copii din s. Mănoileşti – 136 copii, educatori 12, lucrători tehnici 18.
• Centrul de sănătate din s. Mănoileşti
• Centrul de sănătate din s. Rezina
• Căminul cultural Mănoileşti
• Biblioteca Mănoileşti
• Căminul cultural Rezina
• Biblioteca Rezina

Căile de acces către centrul raional sînt drumurile în variantă albă Mănoileşti-Ungheni şi Rezina-Ungheni.

Comuna Mănoileşti este situată la o distanţă de 7 km de calea ferată. Mărimea fondului 7

Patrimoniul unităţii administrativ teritoriale

Baza economică a comunei o constituie patrimoniul comunei care serveşte drept sursă de obţinere a veniturilor şi satisfacerea necesităţilor social-economice ale cetăţenilor.

Patrimoniul comunei se constituie prin:

• Bunurile mobile şi imobile proprietate a comunei
• Patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale se delimitează şi se separă clar de patrimoniul statului potrivit legii sau în modul stabilit de lege.
• Bunurile proprietate a unităţii administrativ–teritoriale se împart în bunuri ale domeniului public şi ale celui privat.

Sporirea patrimoniului are loc prin achiziţii, transfer din proprietatea statului, expropriere şi prin alte modalităţi în condiţiile legii.

Donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor aleşi. Consiliul local decide asupra cumpărării sau înstrăinării patrimoniului aflat în proprietatea comunei în condiţiile Legii.